Persoana regretatului om de stat al Republicii Islamice Iran, celebru pentru turbanul său alb, continuă să stârnească dezbateri în propria sa țară. Ziarul reformist Shargh a publicat un articol, în care politologi și analiști contemporani notabili – Sadegh Zibakalam, Fereydoun Majlessi și Javid Ghorbanavoghli, comentează ceea ce a caracterizat persoana lui Rafsanjani și contribuția sa la politica externă iraniană
Acest articol este o versiune editată a unei publicații apărute în Shargh la 7 ianuarie 2022, la paginile 1 și 2. Cuvintele introductive (subliniate) despre Rafsanjani aparțin editorului Podului Persan al Prieteniei, Vladimir Mitev. Tot restul este publicația originală a lui Shargh, cu o introducere de Mehrshad Imani și comentariile celor trei politologi și analiști.
La 8 ianuarie 2017 a murit la Teheran Ali Akbar Hashemi Rafsanjani – fost președinte al Iranului (1989-1997), fost șef al Adunării Experților, o persoană influentă în ceea ce privește politica externă a țării și un apropiat al ayatollahului Ruhollah Khomeini. Moartea sa a stârnit multă atenție, recunoaștere și discuții în Iran cu privire la rolul lui Rafsanjani în politica iraniană postrevoluționară și contemporană.
Rafsanjani a fost “pragmaticul” prin excelență în ceea ce privește politica externă iraniană. El a fost în favoarea unor relații mai bune cu Occidentul, inclusiv cu concurenți regionali precum Arabia Saudită. De-a lungul anilor care au urmat mandatelor sale prezidențiale, el a susținut președinți, asociați cu curentul reformist (Mohammad Khatami (1997-2005) – chair dacă sprijinul pentru reformiştii a fost ezitant în anii 90 şi s-a întărit abia în vremurile lui Ahmadinejad) și cu moderația (Hassan Rouhani (2013-2021). De asemenea, a fost cunoscut pentru formarea rezistenței împotriva a ceea ce mandatul prezidențial al lui Mahmud Ahmadinejad (2005-2013) a întruchipat în politica și societatea iraniană.
Ca politician atotcuprinzător, Rafsanjani nu a fost scutit de controverse. Printre altele, mandatul său prezidențial a fost asociat cu privatizările, care au împuternicit persoane și grupuri bine conectate, așa-numitele “aghazadeha” (fii de oameni importanți – un echivalent liber în România ar fi “băieții deștepți”, iar în bulgară “tineri profesioniști” – cei care s-au întors în Bulgaria în vremurile guvernului fostului rege, şi au avut un rol semnificativ în privatizările şi în afirmarea neolilberalismului din ţara sa natală). În 2003, Forbes a calculat averea lui Rafsanjani la 1 miliard de dolari.
Se spune că Rafsanjani ar fi contribuit decisiv la decizia Iranului de a pune capăt războiului dintre Iran și Irak. El joacă un rol semnificativ în reforma structurii de stat a Republicii Islamice de la sfârșitul anilor ’80, după moartea ayatollahului Ruhollah Khomeini – primul lider suprem al Republicii Islamice. De asemenea, rămâne foarte influent pe tot parcursul vieții sale, fiind cunoscut pentru că a avut contacte cu emisari americani, a avut contacte la Moscova, fiind foarte influent (împreună cu familia sa) în sectorul petrolier și în diverse aspecte din societatea iraniană. De asemenea, a fost cunoscut pentru turbanul său alb, semn al unui om de origine comună, populară și ne-arabă, spre deosebire de turbanele negre ale unor clerici iranieni de seamă, care foloseau culoarea neagră pentru a indica descendența lor din profetul Mahomed.
Mehrshad Imani: Numele lui Ali Akbar Hashemi Rafsanjani este clar vizibil în toate aspectele politicii din ultimii 40 de ani; în toate dimensiunile și în toate detaliile. Chiar și în momentul în care este marginalizat, umbra sa se proiectează asupra criticilor săi, iar oponenții săi își definesc identitatea în opoziție față de Hashemi atât la mijlocul anilor ’90, cât și în epoca Ahmadinejad. Ne confruntăm cu o figură care a încercat să detensioneze situația în orice moment. Iar acesta a fost în mod clar cel mai important principiu al politicii externe a Iranului în perioada în care a fost la putere. Acum, când Iranul se află în discuții cu grupul celor șase țări pentru a relansa acordul nuclear și cu ocazia aniversării morții lui Akbar Hashemi Rafsanjani, am stat de vorbă cu politologii și analiștii Sadegh Zibakalam, Fereydoun Majlessi și Javid Ghorbanavoghli pentru a discuta despre rolul lui Rafsanjani în politica externă a Iranului.
Sadegh Zibakalam (al cărui nume înseamnă literal “vorbitor onest și elocvent”) este un academician iranian cu convingeri reformiste și neoliberale, care este profesor la Universitatea din Teheran și apare frecvent la rețelele internaționale de televiziune, precum BBC, Al Jazeera și altele, în calitate de expert. Cărțile sale “Cum am devenit cine suntem?” și “O introducere în revoluția islamică” sunt bestselleruri în politica contemporană iraniană.
Fereydoun Majlessi este un fost diplomat iranian din perioada șahului la Washington DC și la Bruxelles (la Comunitatea Europeană), care este, de asemenea, traducătorul lui Robert Graves și Gore Vidal în limba persană. Majllessi este un expert de relaţii internaţionale, care este frecvent citat pe tema relațiilor internaționale în presa iraniană și internațională.
Javid Ghorbanavoghli este un fost ambasador în Republica Africa de Sud. Este un comentator popular pe teme diplomatice și de politică externă. A fost deseori intervievat de site-ul Iranian diplomacy, care discută despre Iran și relațiile internaționale în persană și engleză.
Sadegh Zibakalam, profesor de științe politice la Universitatea din Teheran, a vorbit pentru Shargh despre rolul lui Hashemi în politica externă din ultimele patru decenii:
Primul deceniu de după revoluție a fost un deceniu de radicalism, iar Hashemi Rafsanjani, în ciuda faptului că nu a avut niciodată o dorință înnăscută de a fi alături de extremiști, a fost purtat în aval de curentul radical din primii ani de revoluție. Există semne care arată că nu a fost sincer de partea liniei dure, ci a fost purtat împreună cu aceștia ca un râu.
Am vorbit cu regretatul Hashemi despre continuarea războiului Iran-Irak după cucerirea inițială a Khorramshahrului în detaliu. Această poveste este dată într-o carte fără ediție. Concluzia a fost că nimeni nu a avut cu adevărat un plan specific de război după cucerirea Khorramshahr și nu a existat nicio foaie de parcurs, pentru că nimeni nici măcar nu visa că Iranul ar putea să recucerească Khorramshahr în acel moment și să captureze atât de mulți prizonieri de război și echipamente de la irakieni. Nici irakienii și nici iranienii nu și-au imaginat așa ceva.
Acum știm că s-a decis ca războiul să fie continuat, dar am fost pe punctul de a accepta și încetarea focului. Imamul Khomeini și domnul Hashemi nu au avut nicio opinie cu privire la continuarea sau oprirea războiului. Nu exista niciun plan pentru ceea ce urma să facem după ce am fi recucerit Khorramshahr. De altfel, am fost înfrânți în operațiunea militară Ramadan (prin care în iulie 1982 Iranul încearcă cucerirea Basrei, dar eşuează). Dacă am fi putut plăti cheltuielile războiului printr-un plan conceput, am fi putut cuceri Basra. Acum, povestea de ce și cum a continuat războiul, este una detaliată. Printre altele, unii comandanți au fost de acord, iar alții s-au opus continuării războiului. Hashemi Rafsanjani a avut o poziție moderată în această privință. După o mulțime de consultări, Consiliul Suprem de Război a decis să continue războiul, iar această decizie a fost prezentată imamului, iar imamul a fost de acord. Desigur, acum și cu înțelegerea actuală, spunem că continuarea războiului după cucerirea Khorramshahr nu a fost o decizie corectă, dar nu uitați că spunem acest lucru astăzi, în 2022 și cu înțelegerea actuală.”
Rafsanjani este unul dintre participanții, din partea iraniană, la ceea ce a ajuns să fie cunoscut pe plan internațional ca afacerea Iran-Contra și care în Iran este denumit cazul McFarlane. În anii ’80, în urma luării de ostatici de către iranieni a mai multor cetățeni americani și agenți de informații în Liban, s-a creat un canal de comunicare între administrația lui Ronald Reagan și statul iranian. În cadrul acestui canal, Robert McFarlane – consilierul pentru securitate națională – ajunge în Iran și se întâlnește cu Rafsanjani, care este președintele parlamentului iranian. Afacerea Iran-Contra se referă la livrarea de arme de fabricație americană către Iran, care urmau să fie folosite în războiul dintre Iran și Irak și la utilizarea fonduri din vânzarea lor pentru finanțarea așa-numitei Contras din Nicaragua – forțele antiguvernamentale împotriva guvernului socialist.
În ceea ce privește rolul lui Hashemi în cazul McFarlane, Zibakalam a declarat:
“Rolul lui Hashemi Rafsanjani în cazul McFarlane este de așa natură, încât distanța dintre Iran și Statele Unite în comunicare s-a redus. Hashemi s-a întâlnit cu McFarlane, iar Imamul a fost prezent în timpul întâlnirii.
Acest lucru arată că domnul Hashemi nu a crezut întotdeauna în dușmănia cu Statele Unite și, în al doilea rând, a dorit să detensioneze relațiile dintre Iran și Statele Unite, iar dacă lucrurile ar fi mers conform planului lui Hashemi Rafsanjani în cazul McFarlane, poate că războiul s-ar fi încheiat mai devreme.”
Zibakalam a fost întrebat: dacă Hashemi a crezut întotdeauna în de-escaladarea relațiilor cu Statele Unite, de ce nu s-a opus capturării ambasadei SUA în timpul Revoluției Islamice, așa cum a făcut-o regretatul inginer Bazargan (primul prim-ministru după Revoluția Islamică din februarie 1979)?
“La acea vreme, toată lumea a fost de acord să ocupe ambasada”, a declarat Zibakalam. “Cine a fost împotrivă? Erau toți acolo: de la (ideologul mișcării reformiste) Saeed Hajjarian, (președintele Iranului între 1997 și 2005) Mohammad Khatami, inginerul Mir-Hossein Mousavi (candidat nereușit la președinție în 2009, aflat de atunci în arest la domiciliu), ayatollahul Montazeri și Sadegh Qutbzadeh (un apropiat al ayatollahului Khomeini, director al radioului și televiziunii naționale iraniene, executat ulterior), poetul Ahmad Shamloo, Abdolkarim Lahiji (avocat și activist pentru drepturile omului), Ebrahim Yazdi (cleric conservator), Asociația Scriitorilor (organizația independentă a intelectualilor disidenți iranieni, care luptă împotriva cenzurii din timpul șahului) și chiar Mișcarea pentru Libertate însăși, toți și toate au apărat ocupația.”
În ceea ce privește rolul lui Hashemi în adoptarea Rezoluției 598 (o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU din 1987, care cerea încetarea imediată a focului în războiul dintre Iran și Irak, adoptată de Iran în 1988), profesorul universitar a declarat:
“Acest lucru nu se bazează pe speculații. Domnul Hashemi era responsabil de război la acea vreme. El își dăduse seama, pe baza experiențelor din 1986 și 1987, că continuarea cursului războiului era complet în detrimentul nostru. Irakul era foarte puternic, iar Iranul era slab. Hashemi a înțeles că, dacă războiul ar fi continuat în acest fel, Irakul și-ar fi putut atinge obiectivele eșuate din anii ’50, inclusiv cucerirea Ahvaz, Abadan și Khuzestan.
Situația din Irak nu era rea și aveam probleme economice, disponibilitatea oamenilor de a lupta pe front a scăzut, iar Iranul nu putea vinde efectiv petrol. În astfel de circumstanțe, Hashemi dorea ca războiul să se încheie, dar alții spuneau să facem război, să-l facem până la victorie. Toate acestea au făcut dificilă discuția despre acceptarea rezoluției în acea atmosferă.
Hashemi Rafsanjani a căutat timp de aproximativ un an să facă aranjamente pentru a spune că nu mai era posibil să continue războiul și, în acest fel, l-a împins pe (generalul) Mohsen Rezaei (fostul comandant-șef al Gărzilor Revoluționare) să declare toate nevoile militare. De asemenea, el a spus tuturor că trebuiau furnizate provizii militare. De asemenea, regretatul Hashemi i-a prezentat aceste cereri Imamului și a spus: “Putem îndeplini acest nivel de nevoi militare? Dacă nu putem, trebuie să punem capăt războiului.” Iar Imamul (Khomeini), care a acceptat cuvintele lui Hashemi, a acceptat rezoluția. Domnul Hashemi a declarat: “Îmi asum întreaga responsabilitate și spun că a fost vina mea, dar Imamul a spus că nu este nevoie și că își va asuma singur responsabilitatea”.
Apoi, Imamul a rostit celebra propoziție care însemna că a băut paharul cu otravă. “Adevărul este că nimeni altcineva în afară de Hashemi nu l-a putut convinge pe Imam să pună capăt războiului și cred că cel mai mare serviciu adus de Akbar Hashemi Rafsanjani Iranului a fost acceptarea Rezoluției 598.
Zibakalam a comentat, de asemenea, politica externă a Iranului în timpul administrației Hashemi:
“După război, domnul Hashemi nu a dorit deloc ca dușmănia cu Statele Unite să continue, dar a considerat că acum nu este necesar să intrăm în relații cu Statele Unite. El credea că nu avem nimic de făcut cu această țară în acest moment și că trebuie să începem reconstrucția țării, dar, în același timp, nu dorea să existe tensiuni între Iran și Statele Unite. Așadar, cealaltă sarcină importantă a sa a fost să prevină posibilele tensiuni cu Statele Unite în timpul celor opt ani de mandat. Pe de altă parte, relațiile cu Arabia Saudită s-au îmbunătățit foarte mult. De la victoria revoluției și până în prezent, relațiile dintre Iran și Arabia Saudită nu au fost niciodată la fel de bune ca în timpul președinției domnului Hashemi. El a arătat că, în ciuda dependenței Arabiei Saudite de Statele Unite, Iranul nu are nicio dușmănie față de această țară. O altă lucrare importantă a sa a fost că, atunci când Irakul a invadat Kuweitul și Statele Unite au intervenit pentru a apăra Kuweitul, a împiedicat Iranul să intervină în această chestiune. Unii au spus atunci că, deși aveam multe probleme cu Saddam, acum trebuia să lăsăm deoparte diferendele cu Irakul și să luptăm împreună cu Statele Unite împotriva Irakului. Hashemi Rafsanjani a împiedicat această politică.”
Zibakalam a vorbit, de asemenea, despre rolul lui Hashemi în politica externă de la venirea la putere a guvernului reformist Khatami până la venirea la putere a guvernului Rouhani:
“Uite, când guvernul reformist a venit la putere, domnul Hashemi a fost practic marginalizat, iar rolul său a devenit ceremonial. Această situație a escaladat în guvernul lui Ahmadinejad, în măsura în care ne amintim când guvernatorul din Kerman a fost demis din poziția sa în guvernul lui Ahmadinejad după ce a mers să-l salute pe Hashemi, care era președintele Adunării Recunoașterii la acea vreme. Nu îl vedem pe Hashemi în domeniul politic, în special în domeniul politicii externe, până când a candidat la alegerile din 2013, care, potrivit lui Haidar Moslehi (cleric, fost ministrul al informaţiei în vremurile lui Ahmadinejad), ar fi fost susținut de popor dacă i s-ar fi permis să candideze pentru funcția de președinte, dar a fost descalificat. El l-a susținut pe domnul Rouhani, iar cel mai important sfat al său pentru Rouhani a fost acela de a repara relațiile externe, ceea ce, în cele din urmă, a reușit politicii lui Hashemi de îmbunătățire a relațiilor cu Occidentul, iar Rouhani și guvernul său au reușit să ducă la bun sfârșit acordul nuclear. Cu toate acestea, s-au întâmplat alte lucruri care au făcut ca acordul nuclear să se confrunte cu provocări serioase.
Fereydoun Majlessi despre traiectoria lui Rafsanjani în politica iraniană:
“Domnul Hashemi era o figură necunoscută pentru noi înainte de revoluție. Avea o educație de seminar islamic și, când a intrat în politică, nu știa multe lucruri, dar și-a dat seama rapid că ideile sale pentru guvernarea țării erau complet diferite de realitatea actuală a guvernării. Consider că domnul Hashemi a fost o persoană foarte inteligentă. Pentru că, imediat ce a ajuns la putere, a început să învețe și putem vedea clar că, după 10 ani de practicare a politicii, nu mai este aceeași persoană care a criticat regimul anterior din Iran din punctul de vedere al unui elev de seminar. Hashemi Rafsanjani a mers la realism zi de zi și a obținut informații și a realizat că țara nu poate fi condusă cu sloganuri și a realizat că nu putem spune că am ajuns să schimbăm politicile generale ale lumii. Și-a dat seama că misiunea politicii externe este de a proteja interesul național. Îmi amintesc că, într-un interviu, ca răspuns la întrebarea de ce nu puneți capăt războiului, a spus că trebuie să ajungem într-un loc în care avem mâinile pline în război, pentru a putea încheia războiul cu putere.
Deși nu sunt de acord cu acest punct de vedere și cred că războiul ar fi trebuit să se încheie în orice circumstanțe, el a avut totuși o minte pentru el însuși și, deși Hashemi poate fi considerat eficient în prelungirea războiului. Dar el a fost, de asemenea, foarte eficient în încheierea războiului – deși târziu.”
Majlessi are un alt punct de vedere sobru cu privire la personalitatea și stilul de guvernare al lui Rafsanjani:
“Domnul Hashemi a fost o persoană ambițioasă – atât în sfera personală, cât și în guvern. Nu am niciun comentariu cu privire la caracteristicile sale personale, dar a fost ambițios în guvernare. Vreau să spun că a vrut să lase o moștenire proprie. A făcut atât de multe proiecte de construcții și petrochimice. În orice caz, toate semnele indică faptul că era inteligent, că a vrut să facă tot ce a putut. Și-a demonstrat inteligența în toate: de la răsturnarea guvernului interimar și preluarea puterii depline în guvern până la puterea de a comanda războiul și autoritatea sa de a pune capăt războiului.”
În legătură cu întrebările finale, ce credeți despre fluxul și refluxul lui Hashemi în politica sa externă, Majlessi a spus:
“Punctul cel mai jos al său, cred, a fost sprijinul său pentru ocuparea ambasadei americane, iar punctul cel mai înalt a fost rolul său în afacerea McFarlane, care a fost dezvăluită!”.
Javid Ghorbanavogli despre ceea ce l-a făcut pe Rafsanjani un pragmatic:
Javid Ghorbanavogli, fost diplomat și analist de politică externă, a declarat, de asemenea, pentru Shargh, despre acest subiect:
“Hashemi avea mai multe caracteristici care îl făceau complet diferit de ceilalți. Prima trăsătură distinctivă a lui Hashemi a fost realismul. În trecut, el nu punea bază pe trecut și lua decizii în funcție de circumstanțe. Iată câteva exemple. În primul rând, perioada de opt ani a războiului impus a fost cea mai proastă perioadă a relațiilor noastre cu Statele Unite. Ruptura dintre Iran și Statele Unite era atât de adânc împletită cu sentimentul și opinia publică, încât puțini politicieni au îndrăznit să intre într-un scenariu tactic cu Statele Unite. Numeroase considerente i-au împiedicat pe politicienii de top ai țării să intre în cazuri care le-ar fi putut afecta credibilitatea politică.
Amintiți-vă de condițiile din primii ani ai revoluției și ai războiului! Toată lumea credea că toate problemele țării se aflau sub controlul Statelor Unite, lovitura de stat de la Nojeh (în vara anului 1980, o lovitură de stat nereușită a dus la întărirea guvernului islamic și a Gardienilor Revoluției – nota traducătorului), problemele politice și sociale din Kurdistan, turkmeni, Khuzestan, începutul războiului Iran-Irak, când se credea că Saddam a atacat Iranul cu aprobarea Statelor Unite și așa mai departe. Într-o astfel de atmosferă, avem problema afacerii McFarlane. Cei care cunosc detaliile știu ce rol au jucat armele pe care le-am primit în așa-numitul “război impus”. Dacă nu mă înșel, aproximativ 67 de avioane de vânătoare irakiene au fost doborâte de rachetele antiaeriene pe care le-am primit datorită afacerii McFarlane. Din același motiv pe care l-am menționat, ziarul libanez Al-Shara’a a publicat informații despre acest subiect complet secret pentru a-i face rău lui Hashemi. Apoi, Imamul a ieșit în față și l-a apărat pe Hashemi.
În al doilea rând, țările bogate din regiune i-au oferit tot sprijinul financiar și logistic lui Saddam. Nu contează dacă din cauza fricii și răscumpărării regimului Ba’athist din Irak sau din cauza problemei veșnicelor tensiuni dintre Arabia și Persia. Bilanțul Arabiei Saudite a fost foarte sumbru, de la ajutorul financiar până la logistica și serviciile de informații pe care Trezoreria Saudită le-a oferit Irakului. Era firesc ca, după încheierea războiului, să se pună problema răzbunării împotriva susținătorilor lui Saddam în regiune. Hashemi s-a mișcat contra curentului cu o înțelegere realistă. El a mers să repare relațiile cu inamicul de ieri. El știa despre influența acestei țări în lumea islamică și arabă și despre rolul Riadului în lobby-ul militar global datorită chestiunii petrolului și a achizițiilor mari de arme. Hashemi a formulat reconstrucția și repararea relațiilor cu Arabia Saudită. Cu acest dosar sumbru, el s-a dus la Abdullah, prințul moștenitor, la Conferința liderilor islamici din Senegal și a finalizat proiectul la Conferința de la Islamabad. Desfășurarea summitului Conferinței Islamice de la Teheran, care a avut loc în primul an al lui Khatami, a fost produsul diplomației realiste a lui Hashemi. Nu vă îndoiți că, dacă nu ar fi fost Hashemi, nu am fi asistat niciodată la un eveniment diplomatic atât de mare în țară.”
Concluzionând cu privire la rolul lui Hashemi Rafsanjani în încheierea războiului, Ghorbanavoglu a declarat:
“În al treilea rând este rolul unic al lui Hashemi în încheierea războiului și adoptarea Rezoluției 598. Astăzi, toată lumea este de acord că această decizie și acțiune a salvat țara și revoluția de la o mare catastrofă. În acest caz, Hashemi a fost primul om de pe teren care, jucând un joc mortal cu reputația sa, a preferat interesele țării în detrimentul intereselor sale personale. Și în acest caz, sunt multe lucruri de spus, dar pentru care nu avem timp. A doua caracteristică a lui Hashemi în domeniul diplomației a fost rolul său de neînlocuit în relațiile cu marile puteri ale lumii. Hashemi a fost fondatorul relațiilor cu Uniunea Sovietică. Călătoria sa istorică la Moscova și acordurile din acea călătorie au modelat relațiile noastre în anii următori, care au continuat cu vizita domnului Khatami. Relația cu China și Japonia a fost, de asemenea, rezultatul aparenței perspicacității a președintelui Adunării Consultative Islamice (parlamentul iranian – nota traducătorului), dar, de fapt, cel mai puternic politician din țară.
Desigur, aceasta nu este întreaga poveste și niciun politician nu este imun la erori.”
Foto: Ali Akrbar Hashemi Rafsanjani (sursă: YouTube)
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Persan al Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter!
- Iran - Иран - Iran
- Istorie - История - History
- Khoramabad - Хорамабад
- Opinii - Мнения - Opinions
- Relaţii americano-iraniene - Американско-ирански отношения - American-Iranian relations
- Română
- Războiul dintre Iran și Irak - Ирано-иракската война - The Iran-Iraq War
- Shargh (Iran) - Шарг (Иран)
- Traduceri - Преводи - Translations
The Persian Bridge of Friendship - Персийският мост на приятелството - Podul Persan al Prieteniei - پل دوستی فارسی 