O vizită la mormântul poetului Hafez
Prof. Dr. Alexander Fedotov
Textul acesta este acordat blogului Podul Persan al Prieteniei de către văduva profesorului Alexander Fedotov – Snejana Todorova-Fedotova. Alexander Fedotov era un orientalist bulgar de origine rusă, care a fost specialist în Asia de Est, dar și în spațiul mongol și tibetan. De asemenea, el avea simpatie reciprocă pentru Iran.
În 2012 am avut norocul extraordinar de a vizita Iranul. Nu o voi ascunde – era un vis foarte vechi al meu. Interesul meu pentru această țară în anii de școală mi-a determinat orientarea profesională – așa că m-am dedicat Orientului și am devenit orientalist.
Se poate vorbi la nesfârșit despre Iran, despre istoria, filosofia și literatura sa, dar nici o povestire nu ar fi completă, atât de bogat este tezaurul cultural iranian. S-au scris mii de cărți despre Iran, dar niciuna nu spune întreaga poveste – atât de multe lucruri sunt încă de aflat. În acest an, declarat de UNESCO, la propunerea Iranului, Anul Dialogului între civilizații, vorbim despre măreția culturală a Iranului, despre gânditorii, filosofii și poeții săi, a căror faimă continuă să se răspândească și astăzi, ale căror opere continuă să trezească mintea și inima oamenilor.
Unul dintre acești poeți a fost Shamsiddin Muhammad (1325-1390), cunoscut în întreaga lume sub numele de Hafez. S-a născut și a trăit în Shiraz, unul dintre cele mai frumoase orașe din Iran. Shiraz, situat în sudul Iranului, este numit “orașul trandafirilor”. A fost lăudat de nu puțini scriitori și poeți iranieni și străini. Străzile înguste ale acestui oraș păstrează încă nu puține legende și legende ale locuitorilor săi iluștri. Mulți turiști vin și astăzi la Shiraz pentru a se cufunda în atmosfera colorată a Orientului, pentru a simți istoria sa străveche, pentru a trăi poezii de neuitat ale lui Saadi, Hafez și ale altor poeți.
O seară liniștită și caldă de februarie în Shiraz. Eu și traducătorul meu mergem la Hafezie, mormântul lui Hafez. Acest loc a devenit de mult timp adevăratul simbol al orașului: pavilionul ușor, ca și cum ar fi țesut din aer, de deasupra mormântului poetului pare să întruchipeze grația gazelelor sale. Piatra de mormânt grea și coloanele de marmură albă “sacralizează” ultimul refugiu al poetului, în a cărui operă găsim mesaje sufi perfecte, învăluite în enigma misticului. Pavilionul pare să se scufunde în lumina soarelui care apune. În acest moment, probabil că arată ca un adevărat paradis ascuns printre grădini dense și veșnic verzi. Liniște și perfecțiune! Primele flori ale primăverii ne amintesc cu parfumul lor de bucuriile vieții pământești, cântate de Hafez.
Iată, mulți străini vin la mormântul marelui poet. Îi urmăresc cu interes: unii dintre ei vorbesc farsi. Ei descifrează inscripțiile de pe piatra funerară, admiră perfecțiunea arhitecturală a meșterilor antici, citesc operele lui Hafez. Înțeleg că sunt cercetători care au venit la Shiraz pentru a participa la un simpozion internațional dedicat operei celebrului poet. Lucrarea care este studiată astăzi în multe țări ale lumii și care entuziasmează nu numai cititorii obișnuiți, ci și cunoscătorii sofisticați de literatură sofisticată, cercetătorii literari, filosofii, misticii. Acest lucru mă convinge și mai mult că poezia lui Hafez nu este un fenomen național pur iranian. Este un fenomen mondial care merită cea mai mare atenție din partea cercetătorilor.
În timp ce ascultam mulțimea multilingvă, în timp ce priveam familiile iraniene care soseau la mormântul lui Hafez cu toate familiile lor, mă gândeam că toți acești oameni veneau de fapt să îl întâlnească pe poet însuși. Spiritul său putea fi simțit peste tot – în pavilionul subțire, în marmura mormântului, în frumoasa grădină, în șirurile ornamentate cu versurile sale scrise în farsi… Dar mai presus de toate, spiritul său se contopea cu seninătatea, bunăvoința și liniștea care domnea acolo. Unul câte unul, oamenii care au venit s-au dizolvat în cosmosul lui Hafez, în măreția atemporală a spiritului său. Hafez îi adunase pe toți – copii și adulți, iranieni și străini, profesioniști și profani ca mine.
Am mers cu interpretul meu la casa de ceai situată în același loc. Se spune că această ceainărie există de sute de ani, probabil de pe vremea lui Hafez însuși, care, ca toți iranienii, iubea să stea la o discuție cu prietenii săi la o ceașcă de ceai cald. O ceainărie iraniană tradițională – ceainice de porțelan, cești de ceai din sticlă, narghilea cu tutun aromat, mirosind acum a măr, acum a vanilie – orice. Și din nou acel calm, netulburat chiar și de băieții rapizi care servesc totul la minut. Dulciurile iraniene tipice – un obiect de dorință pentru cei mici, narghilele uriașe – un motiv pentru o ședere de o zi întreagă în Hafezie pentru adulți. Și din nou spiritul lui Hafez – vigilent, observând totul, pătrunzând peste tot.
Timpul pare să se fi oprit, nici măcar soarele nu se mai grăbește să apună. Câteva păsări negre strigă zgomotos din copacii înalți, dar oamenii nu observă. Poporul s-a predat la vorbă. Hafezie estompează toate distincțiile – aici nu există bogați și săraci, ci cei care vor să împărtășească ceva cu prietenul sau prietena lor, să ceară un sfat, să râdă sau să plângă. Hafezie atrage pe toată lumea – am văzut acolo un grup mare de turiști străini, erau chiar și oameni din America. Au comentat animat despre priveliște, și-au sorbit ceaiul și chiar au fumat shisha. Chiar dacă nu auziseră până atunci de Hafez, după acea noapte, marele poet iranian a câștigat mulți cititori noi.
Și am absorbit atmosfera extraordinară a lui Hafezie. Am tăcut și m-am uitat în jur. Am observat cu câtă sârguință își citeau elevii manualele, cu ce respect îi tratau pe bătrâni, câte familii veneau la ceainărie și cu câtă plăcere se dedau la tradiția străveche. Hafezie a devenit un veritabil centru al vieții din Shiraz – colorat, polifonic, bogat și vibrant.
Două domnișoare iraniene au deschis volumul Divanului lui Hafez, abia cumpărat, pentru a specula. O tradiție care îmi este cunoscută din poemele lui Alexandru Pușkin. Poemele lui Hafez au devenit de mult timp un ghid de viață. Aici fetele au fost mulțumite de ceea ce au citit în gazela aleasă. Au observat interesul meu față de ceea ce vedeau și au vorbit cu mine. Întrebări politicoase, în spatele cărora, însă, se ascundea un interes real pentru mine, europeanul sosit în îndepărtatul Shiraz. O fotografie de neuitat. Două fete iraniene încântătoare, traducătoarea mea și cu mine. Apropo, asta nu e tot: când am developat filmul și am imprimat fotografiile, am văzut că, pe lângă noi, în poză era și Hafez. Nu e de mirare. Prin urmare, nu a plecat niciodată din Shiraz!
Foto: Mormântul lui Hafez din Shiraz (sursă: Podul Persan al Prieteniei)
Citește în limba engleză!
Citește în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Persan al Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter! El are și canal din Telegram.
The Persian Bridge of Friendship - Персийският мост на приятелството - Podul Persan al Prieteniei - پل دوستی فارسی 