Mohammad Javad Zarif: Ceea ce trebuie să facem în sistemul internațional post-Occident, post-ordine, este să ascultăm și să gândim

Mohammad Javad Zarif: Ceea ce trebuie să facem în sistemul internațional post-Occident, post-ordine, este să ascultăm și să gândim

(sursă: Image by stokpic from Pixabay)

Fostul ministru de externe iranian din timpul președintelui Hassan Rouhani a vorbit la cea de-a 17-a conferință anuală a Asociației iraniene de științe politice despre sistemul în schimbare al relațiilor internaționale

Aceasta este o transcriere aproximativă a analizei lui Mohammad Javad Zarif, publicată de presa iraniană EcoIran pe 10 martie 2024.

Lumea de după războiul rece este un lucru asupra căruia suntem cu toții de acord. Acum, atât respectabilul profesor, domnul Dr. Motaghi, cât și bunul meu frate, domnul Dr. Salimi, acceptă faptul că ordinea globală se baza pe un sistem bipolar, iar fiecare avea propria definiție. În acel sistem, știa că vechea ordine s-a prăbușit și nu a fost înlocuită. 

Americanii și mulți alții au crezut că s-a format o ordine americană și că s-a format o lume unipolară. Am avut o perioadă de discursuri despre ordinea unipolară. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Cred că am avut o perioadă de iluzie a ordinii unipolare. SUA au crezut că au câștigat de fapt Războiul Rece, că Uniunea Sovietică a pierdut Războiul Rece și că este un sclav. Dar acest lucru nu era adevărat, deoarece relațiile internaționale nu sunt relații cu sumă zero. 

Ceea ce toată lumea este de acord este că ordinea bipolară s-a prăbușit și, odată cu prăbușirea ordinii bipolare, au avut loc evenimente care merg mult mai departe. Unul dintre acestea se numește lumea post-internațională, care este, de asemenea, denumită și lumea rețelelor. Anterior, țările erau principalii actori ai lumii. Dar ordinea bazată pe stat s-a prăbușit. Nu numai că țările și-au găsit un aliat în fața activismului civic, dar au apărut și noi actori în ceea ce se numește lumea post-Vest. 

Prin ordine internațională mă refer la structura puterilor mondiale începând cu 1648. Nu vreau să spun că un grup s-a prăbușit în 1988-1990. Unele cărți care au apărut, unele articole care au apărut vorbeau despre sfârșitul guvernului ca actor. Recent, problemele de securitate au fost ridicate din nou. Este greșit să spunem că acele atrocități din perioada sfârșitului guvernului au fost greșite. După părerea mea, au fost și prejudecăți premature, dar nu putem uita faptul că, după sfârșitul ordinii mondiale bipolare, lumea a devenit fluidă. Nu mă refer doar la țările care au fost principalii rebeli. Și ele sunt încă acolo. Au fost capabile să acționeze în afara acelui sistem. Au intrat și noi teroriști. Acum, acești teroriști erau teroriști neguvernamentali, cum ar fi organizații teroriste care acționau dincolo de granițe. Iar în următoarea etapă, acești ”teroriști” au devenit acum producători de inteligență artificială. 

Uitați-vă la ultimul articol pe care domnul Bremmer l-a scris în Foreign Affairs despre faptul că se formează un strat local de activitate la nivel internațional, iar acești actori sunt proprietarii de inteligență artificială. Acum, guvernele ar trebui să aibă unele preocupări cu privire la acești proprietari ai inteligenței artificiale, care, prin producerea de inteligență artificială, pot fi de fapt prezenți în domeniul securității colective și chiar în domeniul violenței organizate, inclusiv în domeniul războaielor neconvenționale. Comunitatea internațională încearcă să îi atragă. Este o chestiune de dezbatere. Da, acești revoluționari ai inteligenței artificiale nu au ajuns încă sub controlul niciunui guvern, iar ei înșiși au creat un nou nivel de putere în sistemul internațional.

Să fim îndrăzneți să spunem că sistemul global înseamnă crearea unei noi caracteristici semnificative – fluiditatea. Acesta este primul punct. Al doilea punct este că centrele de putere sunt greu de păstrat în același loc. Înseamnă că Occidentul nu mai este centrul puterii și al procesului decizional. Acest lucru nu înseamnă sfârșitul Occidentului, dar înseamnă că nu toate evenimentele importante din lume se întâmplă în Occident. Nu mai este posibil ca Occidentul să poată lua decizii pentru toate evenimentele importante din lume.

Lucrările Conferinței de Securitate de la München din 2016 au trei titluri. Vreau ca voi, prieteni, să acordați atenție acestor trei titluri, astfel încât să aveți și voi o nouă înțelegere a perspectivei europene? Care sunt aceste trei titluri? Ele sunt: post-vest, post-ordine, post-adevăr. Ce înseamnă acestea? Înseamnă că post-Vest este văzut ca însemnând o lume fără ordine. Pentru că Europa este centrul lumii. Ce se întâmplă dacă decidem să acuzăm crimele Europei împotriva evreilor și palestinienilor. Europa se vede pe sine însăși ca stând la scaunul de judecată al celorlalți, dar când critici Europa, aceasta spune: „Ce vrei? Să mă dați în judecată?”. Europa, Occidentul este văzut ca fiind locul justiției.

Dar acum nu vreau să-mi extind prea mult criticile pe această temă. Vreau să mă concentrez asupra a ceea ce înseamnă post-Occident. Domnul Dr. Salimi a mai spus că atacul Rusiei asupra Ucrainei a fost o capcană pe care America a întins-o Rusiei. Uitați-vă la interviul domnului Putin, uitați-vă la interviul lui Tucker Carlson. Putin a spus că Rusia a făcut totul pentru a coopera cu guvernul ucrainean, dar Kievul nu a cooperat. De asemenea, a afirmat că Rusia a vrut să negocieze în legătură cu Ucraina, dar Kievul nu a negociat. 

De aceea a fost făcută o schimbare și cred că este o schimbare importantă. Trebuie să ne uităm la ea. Ne-am distanțat puțin de această evoluție, iar Rusia a abuzat oarecum de așteptarea că lumea post-Occidentală, post-NATO, va lua formă. Centrul de putere în lume s-a schimbat și s-a mutat în altă direcție. 

Conform previziunilor Băncii Mondiale, adică conform statisticilor Băncii Mondiale în anul 2004, opt dintre primele zece puteri economice din lume erau puteri occidentale. În 2024, din primele cinci puteri economice mondiale, patru sunt asiatice, ceea ce înseamnă că mișcarea dinspre partea atlantică spre partea pacifică este un fapt al relațiilor dintre această vecinătate. Dar acest lucru nu înseamnă nici sfârșitul Americii, nici sfârșitul Occidentului. 

Următorul punct, având în vedere fluiditatea, având în vedere multiplicitatea centrelor de putere, având în vedere diversitatea ingredientelor puterii, nu mai poți să te uiți nici măcar la soft power și hard power, pentru că soft power și hard power sunt concepte de Realpolitik, în care denaturările se transformă în hard power. Soft power, dacă vrem să folosim termenul marxist, duce la o suprastructură. Altfel, cu o viziune oarecum constructivistă, puterea semantică și puterea materială sau puterea motivațională și puterea materială sunt servitorii diferitelor puteri care sunt importante. Din cauza tendințelor despre care vorbesc, este greșit să pierdem importanța puterii semantice și motivaționale a Republicii Islamice. Sprijinirea axei de rezistență conferă putere Republicii Islamice. Din 1982, în Liban, în Palestina, Liban, Hezbollah, în Palestina, conflictul s-a format cu Jihadul Islamic și apoi cu Hamas. Toate acestea s-au întâmplat în epoca în care influența Republicii Islamice era prin ideea de revoluție, nu prin alte mijloace. Cred că este important să motivăm Iranul să aibă mai mulți aliați. Am făcut greșeli în utilizarea mai multor aliați. 

Într-un fel, puterea motivațională și puterea materială merg mână în mână, iar cei care recunosc unde este avantajul lor relativ au succes. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să uităm de puterea materială. Nicio țară nu uită puterea materială. Toate țările își sporesc puterea materială. Dar China își trimite baloane și face spionaj asupra Statelor Unite, fără a intra în același timp în tensiune cu Statele Unite în acest domeniu. Atunci când americanii sunt prinși făcând același lucru, comentariul Washingtonului este că a fost o greșeală, că și-a pierdut calea. 

China a stabilit care este zona de concurență și este important ca Republica Islamică să știe că China vrea să concureze cu SUA. Nu ar trebui să ne așteptăm să primim sprijin în acele domenii în care credem că China este pregătită să primească sprijin. Rusia nu va fi descurajată în acele domenii, chiar dacă acestea se află sub controlul Statelor Unite. Cuvintele lui Putin sunt clare pentru Tucker Carlson. Dacă Statele Unite nu ar fi prins Rusia în propria gaură de securitate în Ucraina, Rusia nu ar fi avut intenția de a face vreo glumă cu Statele Unite. Putin însuși spune acest lucru sub jurământ.

Ultimul lucru pe care vreau să-l exprim și să îl închei cu dumneavoastră este că subliniem faptul că țările dependente de această parte lucrează și cu acea parte. Există o întrebare pentru noi: de ce Arabia Saudită lucrează cu China? De ce lucrează Arabia Saudită cu Rusia? Am scris acest lucru în 2009, l-am publicat în 2016, iar în 2020 această înțelegere s-a răspândit o dată ca „lumea post-occidentală”.  Kissinger a spus același lucru în ultimii ani ai vieții sale. Era alianțelor permanente a luat sfârșit, era diviziunilor intenționate a intrat în vigoare. Dacă sărim de la pol, puteți avea diferite interpretări și distorsiuni. O distorsiune a polului este că, dacă o țară are mai mult de cincizeci la sută din puterea mondială, poate exista un sistem unipolar format din două țări, un sistem bipolar format din mai mult de două țări, este posibil să existe un sistem multipolar. Aceasta este o altă distorsiune. 

Cred că, alături de distorsiunea puterii, există și o distorsiune a loialității în ordine. Nu este vorba doar de loialitatea față de putere, ci și loialitatea față de poli trebuie să fie însoțită de aceasta, astfel încât acest lucru creează loialitatea noastră conflictuală bazată pe această întrebare. Încă vedem lumea ca fiind polarizată, spunem cum cel mai apropiat aliat al Americii are o relație cu China și cum China îl tratează pe cel mai apropiat aliat al Americii mai bine decât noi. O altă întrebare este că suntem prieteni cu China, suntem prieteni cu Rusia. De ce pun China și Rusia atâta presiune pe teritoriul nostru? În cazul țării noastre, dacă lumea ar fi polarizată, aceste măsuri ar fi dificile, eu zic, se poate, sigur că noi, poate că realiștii știu atât de mult realismul și îl umplu atât de mult încât totul merge bine, dar cu această atitudine de polarizare, care înseamnă loialitate, nu poți să explici de ce Rusia ne tratează așa, de ce China ne tratează așa, de ce Arabia Saudită se comportă așa cu China, de ce Arabia Saudită se comportă așa cu Rusia, de ce polarizarea înseamnă loialitate. Sistemul post-ordonare creează probleme de percepție. Cauzează probleme cognitive. Cunoștințele noastre vor fi din ce în ce mai importante în viitor.

Aceasta este o discuție despre predicții sau profeții care se îndeplinesc singure. Ceea ce prezic guvernanții nu este doar o chestiune analitică și imaginativă. Este un fapt, iar predicțiile duc la acest fapt.

Dacă vedem lumea ca fiind polarizată, ne comportăm prostește, ceea ce ne creează așteptări care nu se vor împlini niciodată, pentru că ne-am așteptat ca Rusia și China să se pocăiască de rezoluțiile Consiliului de Securitate în domeniul nuclear și nu au făcut acest lucru. Ne-am așteptat ca Rusia și China să ne trateze diferit de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, dar nu au făcut acest lucru. Acest lucru se datorează concepției greșite că există o lume polarizată.

Faptul că lumea se îndreaptă spre post-polaritate sau că aceasta a dispărut sau că lumea va deveni o rețea este în sfârșit o atitudine care are anvergura gândirii. Nu spun că această atitudine este o atitudine pe care toată lumea ar trebui să o accepte. Dar haideți să gândim în acest fel că lumea are această posibilitate și dacă gândim în acest fel, pentru politica externă a Republicii Islamice Iran, conform principiului care m-a întrebat dacă nodul nuclear poate fi dezlegat cu dinții sau să răspundem cu mâinile. Acesta vine cu rațiunea.

Rațiunea este gândirea de bază. Iar gândirea bazată pe Coran începe cu ascultarea.

Și dacă nimeni nu ascultă și nu gândește… acum nu-mi amintesc acest verset. Versetul care spune că există lucruri veșnice, dar ele încep cu faptul că auzi și gândești. Nu este cazul.

Sunt unii care nu aud, nu ascultă și nu gândesc după ce ascultă. Așa că slujitorii celor care ascultă zicerea și o urmează cu tristețe sunt primii care o aud. În negociere, cel mai important lucru este să asculți.

Pentru că nu știi ce ai de făcut până nu auzi. Cel mai important lucru este să asculți. 

Cea mai importantă sarcină este înțelegerea. Să înțelegi și apoi să gândești.

Foto: Mohammad Javad Zarif (sursă: YouTube)

Abonează-te la canalul blogului Podul Persan al Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter! El are și canal din Telegram.

Leave a comment